Calvar de 24 de ore pentru HC Dobrogea Sud Constanța, înaintea partidei retur cu HC Victor în Europa League! „Delfinii” vor urca în avion după miezul nopții: „rușii și-au făcut, într-un final, datoria” | UPDATE

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 20:30 HC Dobrogea Sud Constanța a primit permisiunea de a se îmbarca în avionul cu direcția Rostov, astfel că returul cu HC Victor va avea loc conform programării inițaile. „Delfinii” vor ajunge însă la meci cu 13 ore înainte de joc, după ce au plecat ieri după-amiază de acasă. Calvarul se apropie de final.

Vești bune de la Istanbul: rușii și-au făcut, într-un final, datoria și au informat poliția de frontieră în privința intrării delegației noastre în Rusia, iar autoritățile au confirmat acest lucru și cu cei de la Turkish Airlines.

Compania aeriană tocmai ne-a transmis că avem locuri în zborul de la miezul nopții, pentru că au schimbat aeronava cu una mai mare. Vom decola la 0:30 și aterizăm la Rostov la 02:30. Probabil vom ajunge în jurul orei 4:00 la hotel, deci cu 13 ore înaintea meciului cu HC Victor.

Fără odihna propriu-zisă, fără acomodare sau antrenament oficial, însă la fel de motivați pentru calificare. Din toată povestea asta nu poate să iasă decât ceva bun, un happyend”, a anunțat clubul pe pagina oficială de Facebook.

UPDATE ORA 16:55. HC Dobrogea Sud Constanța a venit cu vești noi din deplasarea de coșmar spre Rostov. Echipa este încă „blocată” la Istanbul, deși ar fi trebuit să ajungă la Rostov încă de acum 12 ore. Federația Europeană a fost informată despre aceste probleme:

După ce au făcut noapte albă pe aeroportul din Istanbul, băieții au reușit să se odihnească azi-dimineață, dupa ce s-au cazat la un hotel aflat la 30 de kilometri de aeroport. Delfinii au ajuns abia la ora 6 în camerele de hotel, după ce au făcut și acolo toate formalitățile.

Echipa a plecat ieri la ora 15:00 din Constanța și trebuia să fie în Rusia de mai bine de 12 ore, însă înca este în Istanbul. De ce? Pentru că, așa cum ni s-a transmis, conducerea lui HC Victor nu a anunțat poliția de frontieră din Rusia în legatură cu sosirea delegației noastre”

Am informat și EHF-ul despre situația în care am fost puși, așteptăm ca rușii să rezolve cu acel document care ne permite accesul în țara lor și să-l trimită către cei de la Turkish Airlines, cărora le mulțumim pe această cale pentru tot suportul oferit cu drumul până la hotel, cazarea și toate informațiile care sperăm să ne ajute în rezolvarea problemei. Ba mai mult, întrucat următorul zbor Istanbul – Rostov este deja plin, compania aeriană va pune la dispoziție o nouă aeronavă, mai mare, pentru ca echipa noastră să poată zbura spre Rusia. Revenim cu vești.

Au fost momente obositoare și tensionate pentru jucătorii noștri, care, la un moment dat, erau la capătul puterilor. Sperăm ca ei să nu fie atât de afectați, să se poată odihni și totul să se încheie cât mai repede”.

HC Dobrogea Sud Constanța nu a ajuns încă în Rusia, pentru meciul retur cu HC Victor Stavropol, din turul 1 preliminar al Europa League la handbal. „Delfinii” au rămas blocați la Istanbul, din cauză că autoritățile din Rusia nu ar fi trimis un document către compania aeriană. Vina ar aparține chiar clubului gazdă. Manșa secundă este programată duminică, de la ora 17:00, dar disputarea jocului este deja sub semnul întrebării.

HC Dobrogea Sud Constanța, blocată în Istanbul, clubul a oferit explicațiile

În partida tur, HC Dobrogea Sud Constanța s-a impus destul de clar, cu scorul de 26-18, astfel că a luat o opțiune importantă pentru calificarea în turul următor. Pentru jocul retur, reprezentanta României a urmat același traseu ca și HC Victor, prin Istanbul spre Rostov.

Dacă formația rusă a ajuns în România fără probleme, Constanța s-a blocat la Istanbul. Echipa a ratat deja un zbor spre Rostov, pentru că nu i s-a aprobat îmbarcarea!

Din cauza unor proceduri de care nu am fost anunțați când am fost înștiințati de protocolul acestei deplasări, nu am fost lăsați să zburăm de la Istanbul către Rostov. Viza de Rusia, testul COVID făcut în țară și invitația trimisă de clubul HC Victor n-au fost de ajuns pentru autoritățile din Turcia pentru a ne permite îmbarcarea.

Compania aeriană ne-a transmis că HC Victor ar fi trebuit să contacteze și Poliția din Rusia, iar autoritățile rusești să trimită un document către compania aeriană, prin care să se arate faptul că totul e în regulă cu vizita noastra și că ne permit intrarea în țară. În momentul în care reprezentanții companiei aeriene au contactat autoritățile rusești, acestea au spus că nu au nimic oficial din partea clubului HC Victor legat de deplasarea clubului nostru acolo. Astfel, cursa Istanbul – Rostov a plecat fără noi.

Băieții au fost ținuti pe aeroport încă 4 ore din momentul în care ar fi trebuit să decoleze spre Rusia, li s-a mai făcut un rând de teste pentru coronavirus, iar în jurul orei 5:00 au fost duși cu un autocar la 30 de kilometri de aeroport, pentru a se caza la un hotel. Acum, ei așteaptă ca acel document din partea clubului HC Victor să fie trimis către autoritățile din Rusia, iar acestea să confirme cu aeroportul din Istanbul, pentru ca noi să putem pleca astăzi spre Rostov cu următoarea cursă disponibilă”, a anunțat clubul pe pagina oficială de Facebook.

Sâmbătă, de la ora 18:00, în Croația, la Velka Gorica, este programat și meciul retur al echipei Potaissa Turda, din aceeași fază a competiției. Croații de la HRK Gorica pornesc în avantaj după ce s-au impus cu 26-24 în tur.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×